CONCURSUL NAŢIONAL DE CERCETARE ISTORICĂ
Prezenţe ale regalităţii în comunităţile locale (1866-2010)
Concursul naţional de cercetare istorică se înscrie ca proiect în cadrul programului Educaţie şi participare democratică al ITMR, stimulând interesul pentru cunoaştere, spiritul critic şi analiza obiectivă, prin intermediul mijloacelor de învăţare non-formală.
În mod specific, prin tema „Prezenţe ale regalităţii în comunităţile locale” ITMR doreşte să atragă liceenii într-un exerciţiu al descoperirii rolurilor pe care Familia Regală a României le-a avut şi le are în societatea românească, precum şi a raporturilor dintre instituţia monarhiei şi comunităţile locale. Demersul urmărit este unul integrativ, întrucât scopul este de a analiza funcţiile regalităţii şi parcursul istoric al diferitelor comunităţi, prin prisma joncţiunilor dintre acestea două.
Obiectivul principal al concursului îl constituie valorificarea arhivelor locale, care reprezintă baza de pornire pentru elaborarea unei lucrări de cercetare istorică de către elevii participanţi.
CONDIŢII DE PARTICIPARE
- Concursul se adresează tuturor elevilor de liceu (clasele IX-XII) din România, indiferent de profil sau specializare.
2. Se admite înscrierea individuală sau în echipe. În cazul în care se optează pentru formarea unei echipe de proiect, aceasta nu poate avea mai mult de 4 elevi în componenţa sa. În cadrul echipei va fi desemnat un reprezentant/team-leader.
3. Este recomandată realizarea proiectului de cercetare sub coordonarea unui profesor de istorie. Implicarea acestuia se va limita la îndrumări cu privire la posibilităţile şi locurile de cercetare, forma lucrării, controlul ştiinţific al notelor de subsol (aparatul critic) etc.
4. Participarea este condiţionată de respectarea strictă a termenului limită pentru trimiterea proiectului (a se vedea Calendarul concursului).
5. Lucrarea nu trebuie să cuprindă mai mult de 30 de pagini (fără anexe). Redactarea proiectului de cercetare în formă computerizată este o condiţie obligatorie pentru participare. Tot obligatorie este şi redactarea textului folosind diacritice.
6. Participarea în cadrul concursului implică cedarea tuturor drepturilor de autor asupra lucrării către Asociaţia „Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României”. [Intenţia este de a valorifica eseurile sub forma unui volum care va fi publicat ulterior ceremoniei de premiere.]
7. Controlul ştiinţific, evaluarea lucrărilor şi stabilirea câştigătorilor sunt asigurate de Juriul Naţional. Decizia finală adoptată de Juriu cu privire la clasament şi câştigători este definitivă şi nu poate fi contestată.
Elevii trebuie să-şi aleagă un subiect concret, legat de comunitatea din care fac parte şi care să se încadreze în tema generală a concursului. Printre subiectele posibile sugerăm/propunem
i. Ceremoniile locale – acţiuni solemne de participare a membrilor Familiei Regale la inaugurarea unor clădiri sau sedii de instituţii, căi de comunicaţii etc. De asemenea, ceremoniile cu caracter religios, precum cele de Paşte sau Crăciun, la care au fost prezenţi regii României, se înscriu şi ele în tema concursului.
ii. ü Vizitele oficiale efectuate în cadrul instituţiilor publice locale sau în întreprinderile particulare pentru adresarea de mesaje către funcţionari publici, învăţători şi profesori, medici, oameni de afaceri, ingineri sau muncitori etc.
iii. ü Vizitele cu caracter diplomatic – înţelegând prin aceasta prezenţa membrilor Casei Regale într-o localitate, cu scopul întâlnirii unor politicieni sau şefi de stat din alte ţări (ex. întâlnirea din 1914 de la Constanţa dintre Carol I şi ţarul Rusiei).
iv. ü Întâlnirile private dintre membri ai Familiei Regale şi persoane din familia sau cercul apropiat de cunoştinţe al participanţilor.
v. ü Apariţiile inedite datorate unor conjucturi speciale (ex. prezenţele de pe front ale Reginei Maria).
vi. ü orice alt eveniment care implică un contact direct între regalitatea română şi cetăţeni.
vii. În toate aceste cazuri, pe lângă descrierea factuală, participanţii trebuie să analizeze în lucrările lor răspunsuri la întrebări precum: Care a fost scopul vizitei şi contextul în care aceasta s-a produs? Care a fost natura evenimentului? Cum a fost percepută prezenţa Casei Regale de către participanţii la eveniment? Care au fost urmările pentru comunitate/ţară?
CALENDARUL CONCURSULUI
Participanţii au la dispoziţie 6 luni pentru cercetare în sursele istorice din comunitate (arhivele publice locale, periodice din epocă, jurnale personale, colecţii fotografice private, interviuri cu martori etc.), cercetare care va avea ca finalitate compunerea lucrării ce va fi analizată de Juriul Naţional.
Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Elisabeta, în Bucureşti, în luna septembrie 2011.
PERIOADA | ACTIVITATEA |
ianuarie 2011 | lansarea concursului |
ianuarie – 1 iulie 2011 | cercetarea şi elaborarea lucrărilor |
iulie – august 2011 | evaluarea lucrărilor |
sfârşitul lunii august 2011 | contactarea câştigătorilor |
septembrie 2011 | ceremonia de premiere |
ÎNSCRIEREA LUCRĂRILOR ÎN CONCURS
Înscrierea în cadrul concursului se realizează numai online, accesând pagina web www.concurs.itmr.ro. Participanţii sunt rugaţi să completeze online formularul de înscriere, ataşând şi fişierul în format .doc / .docx conţinând eseul, împreună cu eventualele anexe la lucrare care vor fi încarcate pe site într-o singură arhivă (.rar).
Data limită pentru înscrierea lucrărilor în concurs este 1 iulie 2011.
Înscrierea în cadrul competiţiei va fi confirmată de organizatori printr-un e-mail, după constatarea îndeplinirii tuturor criteriilor anterior menţionate.
PREMII
La finalul competiţiei se va acorda câte un premiu I, II şi III, în bani şi cărţi. Pe lângă premiile în cărţi şi bani, câştigătorii vor primi şi un certificat care va atesta rezultatul obţinut.
JURIUL NAŢIONAL
Calitatea ştiinţifică, analizarea/evaluarea lucrărilor şi stabilirea câştigătorilor competiţiei sunt atribuţiile Juriului Naţional, care este compus din următorii istorici:
Dan Berindei
Vicepreşedintele Academiei Române
Nicolae Bocşan
Prorector Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Adrian Cioroianu
Ministru de externe al României (2007-2008)
Doru Dumitrescu
Inspector General de specialitate MECTS
Mihai Manea
Inspector de specialitate ISMB
Toader Nicoară
Prorector Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Nicolae Păun
Prodecan Facultatea de Studii Europene Cluj-Napoca
Zoe Petre
Consilier al Preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000)
Şerban Tanaşoca
Directorul Institutului de Studii SE Europene Bucureşti
Contact:
www.itmr.ro
www.concurs.itmr.ro
concurs@itmr.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu